miercuri, 14 septembrie 2011

Arcadia Hospital: Servicii discutabile

"Am apelat la seviciile Policlinicii de la Arcadia Hospital din Iasi pentru a-mi face unele analize detaliate. Prima impresie a fost intr-adevar impresionanta : profesionalism si punctualitate. Mi-au fost luate probe pentru analize si am fost programata pentru interpretare o saptamana mai tarziu".
"In dimineata zilei respective m-au sunat sa imi reaminteasca de programare, dar in schimb cand am ajuns la policlinica au ridicat din umeri si m-au informat ca analizele nu s-au intors de la laborator. Am intrebat de ce nu m-au anuntat din timp de acest fapt, iar mai mult, cu cateva ore mai devreme m-au sunat sa confirm, dar asta a fost, si-au cerut scuze si a ramas sa fiu sunata cand vin analizele. A trecut inca o saptamana, am sunat sa verific, dar am primit acelasi raspuns: sunt inca la laborator si ma vor suna ei. Apoi a mai trecut o saptamana si din nou nici un telefon asa ca sun iar la policlinica, iar de data aceasta primesc raspuns ca intr-adevar nu mai sunt la laborator, dar nu reusesc sa le gaseasca. Mi-au dat vreo doua numere de telefon sa sun sa le caut tot eu, iar numerele bineinteles erau ocupate ori nu raspundea nimeni, ca in doua ore sa aflu ca de fapt au ajuns la alt departament si le voi putea avea o saptamana mai tarziu ca doar atunci puteam fi programata.
Practic aceste analize care erau totusi banale au durat aproximativ o luna. Am ramas cu o experienta foarte neplacuta avand in vedere ca preturile nu sunt tocmai mici. Ma asteptam la mai mult din partea lor, nu recomand."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu